Vanitas vanitatum 

cerul şi-a deschis venele,

cu pas furiş,

noaptea intră în sângele amurgului.

e atât de fragil hotarul între

larvă şi piatră,

între îndoială şi nebunie.

viermi hulpavi tulbură epiderma eternităţii,

ca nişte amanţi grăbiţi

construiesc un simulacru de realitate,

atâtea nimicuri se adună

în planul sferic al acestei lumi.

ai fi nebun să crezi că poţi să scapi…

morţii ţi-au lăsat rodirile

şi tu urci spirala.

ascultă

cum gem  sub iarbă,

sub asfalt,

groparul nu poate să le îngroape,

rămân înfipte în pantecul cerului,

moştenire.