dimineaţa
îşi înfige
colţii într-un sâmbure de brumă
mătură umbre
dincolo de geam
înăuntru
o pasăre
sinistră
adună bănuţi din
oasele pământului
sub tâmpla
invadată de nesomn
afară
văduve negre
flutură venin
printre rufele
puse la uscat
între o gură
hâdă şi-un ochi vânat
cuvintele roiesc
acre
ca nişte viespi
aţâţate
zdrobite
le cos la
subţioara unui cearcăn
să muşc din ele
încăpăţânarea de
a nu auzi
şi cu urechile astupate de doi greieri rămaşi
într-o umbră
de coasă
să-mi
redobândesc libertatea de a fi
dincolo de
calapod
No comments:
Post a Comment